Se face un mișto gros de ”vitaminele lui Dragnea”, pe care le ia de la gura subdezvoltaților noștri securiști de rit euroatlantic. Dacă am mai avea un dram de minte, și am trece dincolo de clișee, am admite că avem o gravă problemă de sănătate publică, care vine din felul în care ne alimentăm.

Mă tem că, în multe zone ale țării, în special în mediul rural, și în urbanul mic, dar și în unele zone ale marilor orașe, ne-am întors în interbelic în ceea ce privește lipsa de varietate a hranei. De unde își iau oamenii vitaminele și oligoelementele necesare unui trai sănătos? Abundența de alimente din magazine este înșelătoare. Sunt alimente puternic industrializate, și de cele mai multe ori sunt doar erzațuri, imitații de unt, brânză, lapte, carne. Se tot bate monedă pe ”sărăcia românului”, care cere alimente ieftine. Dar o țară precum România nu-și poate hrăni sănătos populația? Ce nu poate produce, excepție făcând fructele exotice? Cu toate astea, cât pește producem, ca prețul lui să fie accesibil celor mai mulți români?

Înainte în meniu era și iepure, să zicem, nu doar pui, porc, vacă. Erau și alte orătănii, în afară de pui. Și erau crescute în mediul natural, nu industrial, îndopate cu hormoni și antibiotice. Apropo de carnea de vacă: totuși, câtă carne de vită se consumă în România? Câte vaci pentru carne creștem? Câți viței?

Dispare ușor, ușor, obiceiul de a conserva fructe și legume. Câtă lumea mai pune murături, varză, mai face zacuscă? Câți mai mănâncă ciuperci, spre pildă?

Mai mult, legumele și fructele din supermarketuri nu mai au nicio legătură cu ceea ce erau ele, la origini. Sunt doar un suport de celuloză pentru apă, cu chip de măr, pară, roșie, morcov, varză. Cineva glumea, spunând că roșiile asu ajuns să reziste pe rafturi mai mult decât lăzile în care sunt ambalate. Să pomenim și de pâinea făcută din aluat congelat, cu jumătate de tabel al lui Mendeleev pe etichetă? De dulciurile industriale?

Așa că, trecând peste glumițele cretine și peste resentimentele față de Dragnea, suntem obligați nu doar la o dezbatere deschisă a problemelor, ci și la elaborarea de politici publice care să corecteze aceste lucruri.

de Constantin Gheorghe