Bulă se căsătorește iar soția acestuia, Alina, îi gătește pentru prima oară friptură. Bulă, observând că aceasta tăia bucățile de carne cam mici, o întreabă de ce face asta. Alina, îi răspunde că la fel făcea și mama ei. Ajung la mama soacră, aceasta le prepară friptură în acceasi manieră astfel încât Bulă o întreabă și pe aceasta și primește același răspuns. Ajung la mama mamei soacre și îi pune aceeași întrebare, la care aceasta răspunde că le taie mici pentru că avea o tigaie foarte mică și s-a obișnuit așa. Hilar, nu?

Scrisese Nichita Stănescu despre cum „tristețea mea-i aude pe nenăscuții câini pe nenăscuții oameni cum îi latră”, însă, uneori, tristețea noastră îi aude pe renăscuții strămoși cum ne reșoptesc să fim într-un fel pe care noi l-am interiorizat drept modus vivendi. Pentru că „așa se face”. Unii oameni cred și simt că nu merită și/sau au sindromul impostorului care planează deasupra existenței lor de zi cu zi, alții cred și simt că nimic bun nu li se poate întâmpla, că viața este grea, că lumea este rea și tot așa…

Dar sunt acestea credințe și simțăminte confirmate de experiența directă..?

de Konstant Nihil

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.