21.7 C
București
duminică, septembrie 26, 2021

CORECTITUDINE. FĂRĂ POLITICĂ

Intempestiv, Parlamentul Romaniei a compus un text intitulat: „Declaraţie privind unele manifestări cu caracter antisemit din România şi tentativele de reabilitare ale criminalilor de război”.

Este suficient de clar ce contine documentul. Dar eu as vrea sa va spun povestea mea si apoi sa va explic cum procedeaza o societate responsabila si toleranta fata de minoritati.

De cand ma stiu am fost ”facut” ungur. Din cauza numelui, pe vremea lui Ceausescu eram asimilat ”minoritatilor conlocuitoare”. Numele l-am preluat fara sa am parinti maghiari. De fapt, unul dintre bunici era evreu, dar de teama represaliilor, documentele din arhive s-au pierdut odata cu venirea comunistilor. Cei mai buni prieteni ai mei din copilarie erau tigani. Poate si pentru ca ma simteam marginalizat fara sa-mi fie spus in fata acest lucru. La angajare, si in orice interactiune cu autoritatile, eram luat la intrebari: de unde sunt? numele meu este romanesc?, etc. Am fost chiar prevenit ca voi avea de patimit din cauza numelui. M-am gandit deseori sa mi-l schimb. Apoi a venit Revolutia si mi-am imaginat ca voi scapa de aceasta anatema injusta. Dar n -a fost asa. Mi s-a sugerat sa-mi romanizez numele, ca sa nu-mi compromit sansele la noul meu loc de munca. Dar nici asta n-a fost indeajuns. Desi nu aveam controverse cu liderul PRM Corneliu Vadim Tudor, am fost mentionat in revista sa ”Romania Mare” ca bozgor evreu. M-am distrat pentru atentia acordata si am continuat sa traiesc. Ca roman. Mi-am educat copilul sa fie tolerant (chiar si atunci cand se simte aratat cu degetul). A urmat scoala Lauder unde a invatat sa accepte si sa respecte minoritatile. Am avut curajul sa organizez la Los Angeles prima actiune oficiala a statului roman de comemorare a victimelor Holocaustului. Ulterior au aparut Comisia Wiesel, introducerea cursului optional in scoli si multe alte actiuni de constientizare a ororilor trecutului. Dar, pentru mine, sentimentul de apartenenta la o minoritate nu se reduce doar la etnie. Poate fi mai greu de definit atunci cand esti hartuit la locul de munca si din motive care nu sunt usor identificabile. La un concurs de manager in TVR, un aparator vocal al drepturilor si libertatilor din societatea civila m-a depunctat la interviu (era aranjat sa pierd) sub pretextul ca eram ”incompatibil cu functia de conducere”. Un act asumat de discriminare. N-am spus-o eu, ci Consiliul pentru Combaterea Discriminarii. Palida satisfactie pentru un abuz! Amenda era prescrisa, dar eu am ramas respins. Respectivul este acum ”propunere” pentru Consiliul National al Audiovizualului. Am simtit de mai multe ori cum este sa-ti se puna o eticheta de indezirabil.

Daca nu faci parte din majoritatea celor care iau decizii sau din grupul de preferati la un moment dat, simti marginalizarea. Incepi sa te obisnuiesti cu ea si apoi ai sentimentul ca esti diferit de cei multi. Te intrebi, daca nu cumva esti inadaptat? Unii, ca mine, ignora aluziile, semnele, interdictiile, evitarea discreta. Altii sufera si cauta salvarea in alte tari sau locuri mai prietenoase. Acum ajung la felul in care statul se achita de datorie prin bifarea unor texte pline de enunturi ferme aruncate in eter, pentru anumite urechi. Pentru ca antisemitismul – ca oricare alta forma de xenofobie sau discriminare – sa dispara, nu este suficienta enuntarea sa. Nici sa mimam preocuparea pentru a castiga simpatia unor grupuri defavorizate, cu scopul de a obtine credite decontate in imagine sau in beneficii precum posturi in administratie. 

„Sa nu uitam niciodata” inseamna sa stim in fiecare moment ca ostracizarea (sau excluderea, segregarea) este condamnabila indiferent din ce motive se face: rasiale, etnice sau ideologice. Sa nu condamnam doar o anumita forma de discriminare. Excesele unor demnitari romani s-au ”tratat” prin vizite la muzee memoriale din strainatate. Dar toleranta trebuie invatata mai intai acasa, apoi la scoala si mai tarziu, la locul de munca. Continuu si fara compromisuri. Daca dupa decenii de corectitudine politica continuam sa ne oripilam public de reactia nesabuita a unor concetateni, inseamna ca statul a esuat in misiunea sa de aparare a valorilor umanitatii. Nu este doar vina unor minti ratacite sau needucate.

O persoana discriminata nu are nevoie de declaratii si pareri de rau. Ea trebuie aparata de lege, institutii si de o majoritate care sa condamne devierile. Constientizarea pe scara larga nu poate fi facuta doar prin gesturi simbolice, cat timp liderii si multi dintre membrii societatii gandesc si actioneaza altfel.

Luati ca exemplu Ziua Internationala a copiilor cu autism. Stiti desigur cate exprimari abuzive ale unor demnitari au fost sanctionate public. Ne grabim sa coloram peretii unor cladiri oficiale, dar nu rezolvam problema de fond: nu avem o statistica precisa a persoanelor diagnosticate cu autism, nu oferim sprijin financiar pentru terapii, parintii si copiii lor se simt marginalizati. In schimb, mai bifam o actiune de imagine. Mi-as dori de la statul roman sa-i apere efectiv pe romani, fara deosebire. Sa-i faca mandri si uniti prin fapte, nu vorbe. Fiindca numai intr-o astfel de societate vor fi insusite valori ca patriotismul, respectul fata de simbolurile nationale si pretuirea pentru istoria natiunii.  

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.