Dacă îi tai unui șarpe capul, el continuă să se zbată.

Animalele cu sânge rece nu sunt nevoite să-și genereze propria căldură, ele o pot obține și din surse externe. Astfel, au nevoie de mai puțin oxigen și încă se pot mișca din reflex pentru o perioadă de timp, după moarte.
Tot așa și omul modern, doar că lui i-a fost tăiat sufletul, de către societate, politică și presă. Informația, accesul la informație, manipularea informației și tot ce se află în jurul lui, parcă sunt făcute special pentru a-l face nemilos, trist și urâcios.

De ani de zile, oamenii continuă să trăiască fără suflet, să se zbată între umanitate și monstruozitate. Ne tăiem puțin câte puțin, singuri, craca de sub picioare. Renunțăm la crez, renunțăm la civilizație, renuntam la încrederea în semenii nostri.

Mă uit prin Constanța și înca văd câini vagabonzi în care se aruncă cu pietre și sunt hăituiți de către copii. Acei copii care ar trebui să aibă sufletul pur. Mă uit în parcul din fața blocului și văd oameni ai străzii flămânzi și gospodinele din blocurile din vecinătate care trec pe lângă ei și aruncă mâncarea neconsumată, din frigider, la gunoi, în loc să le împartă o farfurie cu mâncare. Ba mai mult, îi și judecă, în gândul lor. Aud în jurul meu tineri care au renunțat la religie, la Dumnezeu pentru că e.. pandemie. Este ca și cum de mult ar fi căutat un motiv pentru a întoarce spatele, nepăsători.
Din păcate, toate acestea nu se întâmplă doar în Constanța, ci peste tot în țară, în lume chiar. Zi de zi ne tăiem câte puțin, singuri, „craca de sub picioare”. Răutate ne-a făcut “să reușim” , în sfârșit, să o tăiem cu totul. Mai devreme decât ne așteptam, totuși. Ne-am imaginat că astfel vom fi liberi. Că dacă renunțăm la bunătate și umanitate, suntem mai puternici. Dar ce să vezi… Nu am căzut tocmai pe un curcubeu… Ne-am transformat în actorii unui film de Hitchcock.. totul este trist în jur, noi suntem triști și răi și de data asta… nu putem da vina pe politică sau primar.

Am petrecut un Crăciun trist, lipsit de magia lui caracteristică. Ne-am închis în case și în suflet. Momente ca acesta, ar trebui să ne facă să recunoaștem că suntem lipsiti de control. Ar trebui să simțim golul care ne acaparează și nimic nu îl poate umple… Trebuie să înțelegem că puterea și autonomia nu se trag din zile senine și înghețată, ci din eșecuri și din recunoașterea lor.
Haideți să recunoaștem că nu suntem pe drumul cel bun și să revenim la sentimente mai bune, unii cu alții, noi cu noi și toți împreună. Să ne ajutăm, să ne susținem, să fim empatici, buni, calzi, îngăduitori cu cei din jurul nostru. Poate, doar poate.. așa vom avea o nouă șansă..

de Roxana Dobrescu

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.