O companie chineză a anunţat că a dezvoltat prima tehnologie de recunoaştere facială care poate identifica o persoană chiar şi atunci când poartă mască, aşa cum se întâmplă în această perioadă în contextul epidemiei de coronavirus, informează luni Reuters.

China utilizează unele dintre cele mai sofisticate sisteme de supraveghere electronică din lume, inclusiv de recunoaştere facială.

Însă în contextul epidemiei de coronavirus, care a apărut în provincia chineză Hubei la sfârşitul anului trecut, aproape toată lumea poartă mască chirurgicală în public pentru a se proteja, ceea ce prezintă o problemă specială pentru supraveghere.

Compania Hanwang Technology Ltd, cunoscută şi sub denumirea engleză Hanvon, a anunţat că a conceput o tehnologie care poate recunoaşte cu succes persoane chiar şi atunci când poartă măşti. ”Dacă este conectată la un senzor de temperatură, poate măsura temperatura corpului în timp ce identifică numele persoanei, apoi sistemul procesează rezultatul, de exemplu, dacă detectează o temperatură peste 38 de grade”, a explicat vicepreşedintele Hanwang, Huang Lei, într-un interviu acordat Reuters.

Compania cu sediul în Beijing a declarat că o echipă de 20 de angajaţi a folosit pentru noul concept tehnologia dezvoltată în ultimii zece ani pe o bază de date de probă de aproximativ şase milioane de chipuri fără măşti şi o bază de date mult mai mică de chipuri cu măşti.

Echipa a început să lucreze la sistem în ianuarie, în timp ce focarul de coronavirus a luat amploare şi l-a scos pe piaţă după doar o lună. În prezent, compania vinde două tipuri principale de produse care utilizează această tehnologie. Primul realizează recunoaşterea pe ”un singur canal” şi este recomandat, spre exemplu, pentru intrări în clădiri de birouri. Al doilea, pe ”canale multiple”, poate identifica pe oricine într-o mulţime de până la 30 de persoane „într-o secundă”, a precizat Huang.

În cazul unei persoane care poartă mască ”rata de recunoaştere poate atinge aproximativ 95%, ceea ce poate face ca aproape toată lumea să poată fi identificată”, a spus Huang adăugând că rata de succes la persoanele fără mască este de aproximativ 99,5%.

Unul dintre principalii clienţi este Ministerul Siguranţei Publice, în subordinea căruia se află poliţia, notează Reuters. ”Poate detecta suspecţi, terorişti sau poate emite rapoarte sau avertismente”, a subliniat Huang.

Sistemul întâmpină însă dificultăţi la identificarea persoanelor care poartă atât mască cât şi ochelari de soare, a spus el. ”În această situaţie, toate informaţiile faciale importante sunt pierdute. În astfel de cazuri, recunoaşterea este dificilă, a adăugat Huang.

Compania are aproximativ două sute de clienţi în Beijing care folosesc această tehnologie, inclusiv poliţia, şi se aşteaptă ca numărul lor să crească în cele douăzeci de provincii în care va fi implementată în curând, a notat Huang.

Nu este clar deocamdată care este reacţia cetăţenilor din China la această nouă tehnologie, notează Reuters. În ceea ce priveşte utilizare altor instrumente de supraveghere utilizate în lupta împotriva coronavirusului, au existat unele comentarii negative pe reţelele sociale, însă majoritatea persoanelor par să accepte un plus de intruziune sau chiar să o întâmpine bucuroşi, ca mijloc de protecţie în faţa urgenţelor de sănătate publică. AGERPRES

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.