De ceva vreme mă preocupă o ipoteză legată de ceea ce se întâmplă după moarte, dintr-o perspectivă științifică. Ținând cont de opiniile unor savanți care se ocupă de fizica timpului, am ajuns la o concluzie care îi va surprinde pe mulți dintre cititori.
La momentul actual, opinia majorității savanților e că după moarte nu se mai întâmplă absolut nimic, conștiința dispărând pentru totdeauna. Dar această idee e valabilă din perspectiva celor aflați în prezent, care nu-i mai văd pe cei care au trecut în neființă. Se consideră, fără un fundament clar, că trecutul este „mort”, poate tot din motivul că nu reușim să-l vedem.
Teoria pe care v-o prezint are la bază ideea, discutată anterior, că noi, cei din prezent, ne aflăm pe vârful unei unde de energie a cărei origine este la Big Bang (marea explozie de acum 13 miliarde de ani). Ființa noastră întreagă nu s-a format încă, ci numai partea de la momentul nașterii până în prezent; cealaltă, din viitor, este doar în stare virtuală. Gândirea comună ne spune că, atunci când vedem un om, îl vedem cu totul; dar, în realitate, noi observăm doar o „feliuță” din el, aflată în prezent. Nu putem lua contact cu partea lui din trecut.
Acum voi lansa și ipoteza că, atunci când ne amintim ceva, noi nu căutăm acea informație în creierul nostru prezent, ci punem în funcțiune mintea din trecut, care există și poate fi accesată. De aceea n-a putut fi localizată memoria până acum, fiindcă nu se află într-un loc fizic din creierul nostru prezent (pe acela îl studiază cercetătorii). Ei bine, eu susțin că toate „feliuțele” noastre de creier din trecut comunică între ele, iar după trecerea în neființă, conștiința omului se modifică instantaneu, nemaifiind punctiformă ci devenind liniară și având acces liber la toate amintirile din trecut, după dorință. Acest fenomen apare în anumite situații la persoanele aflate în preajma morții, ele își revăd întreaga viață.
Unde vreau să ajung? Privind schema, am figurat cu roșu persoanele aflate în viață la diferite vârste (în funcție de mărimea hexagonului care reprezintă durata vieții indivizilor respectivi). Notate de la A la F, se poate constata că A este un copil, B – un om de vârstă mijlocie, C – un tânăr, D- un bătrân ș.a.m.d. Cu albastru deschis am figurat persoanele decedate, dar aflate într-o legătură cu cei vii din prezent. Unii au murit la vârsta firească iar hexagonul lor e întreg, alții au murit mai tineri, hexagonul fiind incomplet. Convingerea mea este că acești decedați au încă o viață conștientă proprie, care se desfășoară în timpul pe care l-au trăit, ei revăzându-și permanent, după dorință, amintirile. Nu mai pot exercita acțiuni la nivel material, corpurile lor fiind oarecum „paralizate”, ei stând ca într-un fel de bloc de gheață. Această stare nu ține la nesfârșit, ci încă doar câteva decenii sau maxim un secol, până când energia undei principale care a trecut pe acolo se stinge complet, iar atunci ei devin inconștienți.
Dacă însă o civilizație extraterestră avansată sau chiar omenirea din viitor ar dispune de un dispozitiv cu care să „pompeze” energie în trecut, aceste persoane ar „învia” și ar putea din nou să-și revadă amintirile și să comunice mental și afectiv cu cei apropiați. Noțiunea de „viață veșnică” promovată de religii ar fi valabilă atunci pentru ei, în funcție de posibilitățile celor din viitor care-i „alimentează”. Persoanele fiind conectate între ele prin relații de rudenie sau de prietenie încă din timpul primei vieți, vor forma un așa-numit „continuum de conștiință planetară” ce poate fi asemuit cu o mare orgă de lumini, ale cărei beculețe s-au aprins toate deodată, după ce anterior se aprinseseră pe rând, conform unui ciclu dictat de programul computerului.

de Gilly Graur