Cam așa ar trebui să arate spațiul din jurul corpurilor cerești, în conformitate cu teoria relativității generalizate. Un asteroid care trece prin apropiere își curbează doar aparent traiectoria, de fapt el merge drept pe liniile spațiale. Einstein spunea la un moment dat că, deși n-avea dovezi la momentul respectiv, înclina să creadă că acel continuum cvadri-dimensional pe care l-a descris ar fi, de fapt, totuna cu câmpul gravitațional. O descoperire uluitoare, neluată suficient în considerare de către fizicienii contemporani.
Care sunt implicațiile? Păi, s-ar putea ca în zonele intergalactice să nu existe spațiu, dacă acolo gravitația e foarte redusă și să nu putem ajunge în acele locuri.
Sau, în interiorul unei galaxii, dacă distanța dintre două stele e foarte mare, timpul să fie atât de rarefiat, încât să se dilate chiar la viteze obișnuite, mult mai mici decât cea a luminii. Sau, dacă am reuși să construim, aici pe Terra un dispozitiv anti-gravitațional, am putea constata că timpul trece mai lent și vedem evenimentele cu încetinitorul.
Mai putem remarca faptul că în interiorul corpurilor cerești spațiul e ca și inexistent, odată ce un alt corp nu poate trece prin ele. Întrucât nici un cosmonaut n-a părăsit încă sistemul nostru solar, nu putem ști cum se văd lucrurile de acolo, la gravitație foarte redusă. E posibil ca creierul să funcționeze într-un regim diferit și să emită unde de frecvență mai ridicată, ceea ce ar permite, de pildă, vizualizarea atât a trecutului cât și a variantelor cele mai probabile ale viitorului.

de Gilly Graur