Că între 40 şi 50 de ani te împlineşti.
Bilanţ.
Apartamentul s-a micşorat cu numeroase obiecte amplu dispensabile, piaţa e mai departe cu o luxaţie, alchimia idealurilor le face pe toate să tindă către forma talonului de pensie, am o radiografie pe care numai Escher (eventual împreună cu Bosch) ar fi în stare s-o povestească, telefonul copiilor e mai inteligent decât mine, oamenii pe care îi interesez cu adevărat (profesional) se prezintă aidoma lui James Bond: „Primar. Medic Primar”, am adunat un raft cu ochelari depăşiţi, unicul munte pe care-l mai pot urca fără să trec pe oxigen se numeşte Maps, dugheana de unde luam bere s-a transformat în farmacie (au şi orteze la promoţie), aerul e mult mai curat în oraş pentru că nu mai fumez eu în cârciumi, valurile de atleţi bucurându-se acum în voie de eşapamentul maşinilor care-i aleargă pe trotuare, până şi teiul din faţa balconului a mai chelit, am o garderobă ca lacrima de prunc (unde să o fi uzat?), am obosit, aşa că ies la o aventuroasă drumeţie până la pâine. Da, e bine.
de Sebastian Grama
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.