El da vina pe logica regimului actual in contrapondere cu cel trecut. Pe abandon si nepasare institutionala. Da, e o ruta asta, dar pana la un punct. De acolo e despre fiecare. Am vazut cand m-au certat parintii pe care ii indemnam sa lase putin mai moale tenisul si sa si tina de mana copiii in librarie – quality time together, adica. Am gresit, ce stiu eu, nu inteleg nimic, n-am copii… Aici e punctul,  parintii lor – noi, voi – au crescut cu ele si totusi le detesta, maxim le sunt indiferente. Au ramas cu amintirea beteaga a entertainmentului obligatoriu prafuit si naclait. S-ar pierde in derizoriul social, ce ar spune ceilalti…

Dar fara asta Brancusi e degeaba. Ai dreptate. Mai grav e ca nu doar Brancusi. Care ramane intro simbolistica foarte nisata, la fel si Enescu, si acolo vor sta mereu, in ciuda, cum spui tu, a subventiei masive care se face elitelor snoabe preocupate de checkin-ul diferentiator fata de plebe. Brancusi e totusi o „sculptura” de a lui Rodin… „cine  e Rodin”, iata o mema care nu va aparea nicaieri…

Cine  e Modigliani… Aştia doi nu mai sunt nişe, din pacate, nici periferici geniali intamplatori, sunt mainstream. La fel ca da Vinci sau Rafael. Ce paradox, cam ca Irina… Fara ei al nostru sculpta picioare de mese, cel mai probabil…

Asa e, n-au amaratii din satele abandonate de ministere, politicieni si in general de secolul 21 de unde sa stie, dar macar aia de la oras…? Ai avea dreptate daca discrepanta s-ar masura (si) aici. Doar ca nu se intampla asta. Accesul e (doar) o fractie din problema. Si inca e una mica. Aia mare sta in sufrageriile noastre..

de Tudor Dumitrascu

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.