O terasa mare peste care ploua cu frunze galbene ca-n filmele frantuzesti, printre cupluri urate care se saruta si familii tacute care-i privesc cu invidie, sub ochii copiilor plictisiti a caror singura sursa de ceva actiune e o pisica destul de diforma dar calma. Citesc panterele parfumate ale unui Dan Alexe care se vrea scabros si cult, pervers si lacom, un mic contra-erou european naclait in exotismul propriei persoane supradimensionate. Cel putin in materie de ego. Cer tigari unui chelner grasut sub privirile dezaprobatoare ale unui tata-domn bine, nevoit sa si imparta viata cu o nevasta absolut nefrecventabila, cu aventurile probabil doar imaginate ale lui Alexe in minte, de altfel, si el, doar un libidinos batran si obraznic. Sunt la a patra cafea. De fapt unguroaica din dreapta nu e chiar asa de urata, e doar putin anosta. Are o gura rasfranta care-i da niste sens. Iubitul iti da fiori dar, daca-l vad mai bine, cred ca e doar fericit. Barbatii fericiti au expresia aia stupida si spun doar tampenii.

Noroc ca pe ale lui nu le inteleg.

de Tudor Dumitrascu