Văd o modă, prin presa occidentală: rubrici culinare de genul ”Bucătăria de buncăr”. Cum îmi place, mărturisesc, tot ce e cu găteală și papa bun, citesc/vizionez. Și mă crucesc! Băbăieți! Când ziceți de ”Bucătărie de buncăr”, se presupune că propuneți rețete pentru ăia ferecați în case, cu tot felul de uscături în cămară, conserve și ce-o mai fi. Păi, după ingrediente și mirodenii, te costă între 20.000 și 100.000 pentru amenzi numai bântuitul prin magazine și piețe, ca să faci rost de toate! Știu, știu, e cu munca la domiciliu, băieții și fetițele care fac rubricile respective visează la frumoasele vremuri ale libertății, dar are și nostalgia chichirezul ei!

Și dacă tot veni vorba, nu bateți voi câmpii cu niște rețete cu și despre sparanghel? Să înțeleg și eu, plus 90% din țară, de ce mama dracului sunt atât de disperați nemții, că nu are cine să le culeagă pomenita legumă? Apropo: chiar e legumă, sau…

de Constantin Gheorghe

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.