Acum, fără glumă: ursul ăla a fost victima statului minimal, privatizării și retrocedărilor, plus lupta anti-corupție.

S-o luăm pe rând: serviciile veterinare s-au privatizat. Ca să pui mâna pe un veterinar, în weekend, să-l cari pe cele coclauri, să îngrijească un urs rănit, fără să fie echipat pentru asta, e o aventură.

Doi: de când abuzul în serviciu este principala faptă de corupție în România, fuga de răspundere este sport național. Iar dacă este vorba despre un urs, riscul să ți-o iei este uriaș, că intervin și presiunea fanaticilor din ”societatea civilă”, dar și linșajul media.

Trei: restituirea pădurilor a dus la exploatarea sălbatică a mediului, vezi tăierile, dar și la absența unor lucrări de întreținere, inclusiv punerea de hrănitoare pentru animale și aprovizionarea lor.

Patru: statul , înțelegând prin asta colectivitățile locale, nu au aproape niciun mijloc de intervenție, gen mașină de stins incendii, ambulanță, utilaje de construcții.

Cinci: slăbiciunea statului, care, chipurile, costă prea mult, a dus la feudalizarea lui, sub pretextul ”autonomiei colectivităților locale”. Nimeni nu mai discută cu nimeni, instituțiile nu mai cooperează, de obicei șefii lor fiind la cuțite, și nu doar din motive politice. Iar peste toate plutește nepăsarea generalizată, cetățeanul fiind doar un soi de martor pasiv, cu degetul pe butonul telefonului, vânând faze tari, bune de postat pe FB. La dracu! Nu sunt ei solidari în cazul semenilor lor, de ce le-ar păsa de un urs?

Altminteri tot românul iubește urșii și suferă alături de ei, înjurând statul că nu-i protejează!

de Constantin Gheorghe