Acel moment
când ești într-un autobuz aglomerat care tocmai trece pe lângă un cimitir și dintr-odată un țigănuș măiastru pune acordeonul la treabă împingându-i burduful cârpit și alunecând degetele murdare pe clapete lasă printre noi o brumă de buenos aires așa că lumea tocmai zâmbește nostalgic când eu închid ochii iar cele două bătrâne de lângă mine cu sporovăială ușor îngrijorată au printre cuvinte o sete de viață ce intră în mine și mă face umil și desăvârșit apoi le mulțumesc în gând deschid ochii e soare.

de Mario Barangea