Concepția lui Einstein despre timp e deja depășită. Mai exact, mă refer la convingerea lui că trecutul, prezentul și viitorul sunt doar iluzii ale minții noastre, ele existând simultan. Ei bine, unii savanți contemporani nu mai sunt de acord cu această „dogmă”. În 2016 a avut loc un congres internațional de fizică în localitatea Waterloo din Canada, iar acolo s-a prezentat o teorie conform căreia spațiul și timpul ar avea o structură discontinuă, fiind alcătuite dintr-un fel de „atomi”, care se formează permanent, iar materia vine și ocupă această „țesătură”. De aceea ne amintim trecutul și nu ne amintim viitorul, fiindcă zona de trecut continuă să existe la distanță, iar zona de viitor încă nu s-a format. E vorba de modelul „arborelui”, în care universul se extinde, iar cantitatea de materie crește neîncetat. În acest sens, noțiunea de „prezent” ar corespunde punctului de maximă expansiune, dincolo de care n-ar mai fi decât un fel de „zid” întunecat.
În ce privește aprecierea subiectivă a intervalului care s-a scurs de la un anumit eveniment, s-ar părea că mintea noastră dispune de un fel de „lupă” sau „telescop” temporal, pe care îl reglează pentru a vedea acea întâmplare din trecutul nostru. N-ar trebui să ne mire acest fapt, odată ce suntem dotați cu doi ochi care văd în spațiu. E posibil ca acest „al treilea ochi” să fie localizat la nivelul epifizei sau în altă parte a creierului. Ne dăm seama de vechimea evenimentului după mărimea imaginii care ne apare în memorie și, eventual, după rezoluția (claritatea) ei, care e din ce în ce mai slabă pe măsură ce faptele s-au petrecut mai demult. Pentru că, la urma urmei, timpul este tot un fel de distanță, dar pe o axă cu proprietăți diferite de cele ale spațiului.

de Gilly Graur