9.1 C
București
joi, aprilie 22, 2021

Depolarizarea energiei de gen

Eram la o cafea cu o amică și îmi povestea cum, la o petrecere fiind, intrase în competiție cu ea o femeie care la un moment dat exclamă „eu sunt femeia alfa aici!” iar asta m-a făcut să mă gândesc la cum începem să ne pierdem reperele, fie că ne referim la valori ce frizează moralitatea, fie că nu mai avem „niciun Dumnezeu” sau facem chip cioplit din imaginea socială, însă ne pierdem și energia de gen. Folosesc termenul „energie de gen” plecând de la premiza că sunt diferențe semnificative în ceea ce privește modul în care o femeie sau un bărbat gândesc, simt sau se comportă.

Peste oceane, depolarizarea energiei de gen a atins deja cote ridicole astfel încât dacă te naști femeie însă ai o epifanie oprah-ică și simți că natura a greșit și ești bărbat, de fapt, pe interior, ai dreptul să fii tratat (sau tratată?..) ca un bărbat (începând cu apelativul cu care ți se adresează ceilalți). Sau invers.

De asemenea, ca răspuns la misoginism (care are la bază frica de femei) a apărut misandria, care uneori îmbracă haina feminismului. Iar cele mai urâte forme de misoginism, respectiv misandria, se regăsește la femei (femeia misogină) și bărbați (bărbatul misandru) care sunt folosite adesea ca pârghii ce țin strict de mecanisme ale calculelor de profit în seducție.

Femeile au început să se tundă scurt, să meargă la sală și să își dezvolte masă musculară excesivă. Apare la acestea excesul de testosteron. Apare voința de putere, de mașini scumpe cu mulți cai putere, de poziții de top management. Apare arhetipul femeii care nu are nevoie de un bărbat ca să fie fericită (just până la un punct, de altfel) și care poate face tot ce face un bărbat, ba chiar mai bine decât el, ba chiar pe tocuri. Apare femeile narcisice, tulburare de personalitate cu incidență la bărbați, inițial.

Bărbații încep să poarte blugi skinny, să meargă la saloane de bronzat, să își facă manichiura și/sau pedichiura la salon. Apare metrosexualitatea dusă la extrem, bărbile tipic hipsterești, excesul de estrogen (care se observă de câte ori mergem la mare sau la piscină și vedem bărbați cu „sânișori”). Apare interesul excesiv al bărbaților pentru haine, pentru imaginea socială (histrionism, tulburare de personalitate cu incidență inițială la femei, care au o nevoie de atenție mai mare decât bărbații). Apare excesul de selfie la bărbați, precum și bărbatul care se „culcă cu șefa” pentru diverse avantaje.

Apare femeia care invită în oraș bărbatul și bărbatul care se lasă așteptat. Femeia care face primul pas către bărbat și bărbatul care așteaptă să fie curtat. Femeia care poartă haine largi și bărbatul care poartă haine mulate. Apar bărbații care beau cidru cu aromă de pere și femeile care fumează trabuc. Apar gențile pentru bărbați și dorința femeilor de a trage cu arme de foc. Apare echivalentul masculin pentru silicoane: implantul de păr, „eu nu sunt ca ceilalți bărbați”, precum și gleznele „goale”. Apare femeia castratoare și bărbatul care nu poate trăi fără ea.

Și totuși, care să fie cauza pentru această tendință a inversării de roluri și a depolarizării energiei de gen? Să fie așa numitul avantaj de a te naște bărbat pe de o parte și „este în regulă să plângi” dus la extrem, pe de alta? Să fie că femeile au căutat să afle cum gândesc bărbații iar bărbații cum gândesc femeile și au ajuns să rămână în rolul celuilalt? Să țintească fiecare avantajele celuilalt gen? Să fie lipsa figurii parentale masculine/feminine din copilărie? Să fi devenit femeile bărbații de care aveau nevoie, iar bărbații femeile de care aveau nevoie? Sau poate că este perspectiva mea eronată. Totuși, „unde-s bărbații și femeile de altădată?”.

Constantin Nica

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.