Până acum, am identificat 7 dimensiuni ale universului, grupate în 4 categorii. Primele 3 sunt spațiale, următoarele 2 sunt temporale. Mai exact, e vorba de timpul obișnuit și de o a doua dimensiune temporală, care cuprinde în ea toate versiunile de viitor care ne apar în momentul când avem de făcut o alegere. În opinia mea, toate sunt de natură materială, dar numai una este energizată (activă). Este vorba de energia cinetică a universului, o noțiune care nu e folosită de savanți, deși are o definiție perfect logică. Factorul care orientează energia cosmică spre una sau alta din variantele de viitor este conștiința colectivă, o noțiune care de asemenea nu e bine cunoscută în lumea științifică, deși oficial se admite că rezultatul unui experiment cuantic e influențat de conștiința observatorului. În această a doua dimensiune temporală trebuie să existe un fel de coridoare de acces, dar și de ziduri de forță separatoare, astfel încât trecerea de pe o variantă pe alta să nu se poată face decât retrograd. A șasea dimensiune e opțională, apare în cazul când evenimentele ar fi „întoarse” cumva prin reorientarea energiei spre trecut, ca un tren care dă cu spatele și revine pe o altă linie (situația apare în unele filme science-fiction). Ea măsoară numărul de asemenea întoarceri, adică de câte ori istoria lumii a fost schimbată de forțe externe (deși momentan n-avem cunoștință să se fi întâmplat așa ceva).
Iar a șaptea dimensiune e de o natură mai specială și se referă la lumile paralele. În funcție de frecvența de lucru a creierului, mintea noastră poate pătrunde în lumi diferite de cea terestră, în timpul somnului sau al stărilor de conștiință modificată. De pildă, în timpul visului, psihicul uman pătrunde într-o lume paralelă unde au loc niște evenimente cu o logică proprie, diferită de cea din viața cotidiană. Acolo nu există inerție, gravitație, entropie, temperatură, semnale sonore, culori, miros sau gust, deși se păstrează cauzalitatea, iar ființele pe care le întâlnim comunică cu noi telepatic. În alte stări, cum ar fi cea de transă sau meditație, psihicul (sau sufletul) pătrunde fie în trecut sau în viitor, fie în alte lumi paralele, cu legi proprii, care coexistă în același spațiu. Copiii experimentează asemenea stări speciale până pe la vârsta de 6-7 ani, întâlnindu-se cu personajele din basme (zâne, elfi, spiriduși, zmei sau vrăjitoare). Adulții nu mai au acces la aceste lumi paralele, datorită scăderii frecvenței de lucru a creierului în momentul dezvoltării rațiunii, de aceea nici nu se fac studii care să le evidențieze existența, ba chiar sunt ținta unor ironii grosolane. Tot în această categorie se încadrează și miturile unor popoare, care vorbesc despre „celălalt tărâm” sau evenimentele din „vremea visului”, precum și noțiunile de rai, iad și purgatoriu, descrise de doctrinele religioase. Însăși divinitatea și-ar putea avea sălașul aici.

de Gilly Graur