Prințesa adormită este, în realitate, concentrarea istorică a greutăților prin care diverse societăți au trecut (molima, catastrofe, invazii, etc.).

Vrăjitoarea cea rea, pandemia, a amorțit întreg regatul care așteaptă acum normalitatea sub forma miturilor în coliziune: eroul sărută prințesa și totul revine la normal. Eroul este soluția, din perspectivă folclorică.

Ulterior traseului înțelepciunii colective prin folclor, religia a devenit răspuns universal pentru tragediile colective.

Poate un răspuns prea bun: deși religia indică în repetate rânduri cum efortul de a-ți depăși condiția este unicul traseu spre evoluție, o societate dezbinată și privată de speranță nu va avea cu ce să închege o emoție colectivă. Vă urâți între voi – singura salvare e Dumnezeu pe care amândoi îl rugați, culmea, să-l dezavantajeze pe celălalt, nu să vă sprijine efortul vostru (în ciuda mult prea popularului mit al lui Cain și Abel care explică exact de ce nu așa).

O societate lipsită de aceste molime culturale reușește să parcurgă dezastrul cu efort comun și dăruință colectivă. Japonia privește dezastrul cu optimism pentru că evoluția lor tehnologică vine ca răspuns la piedicile pe care natura le pune în fața lor.

Coeziunea socială generează reziliență, exact cum – istoric vorbind – cele mai oprimate triburi și culturi au devenit cele mai abile de evoluție în ciuda condiției naturale.

Pandemia ar trebui să fie potecă spre evoluție. Nu zic “nu”, apucă-te strâns de cruciulița de la gât – dar vezi că ai umeri goi de responsabilitate azi. Folosește-i!

de Vlad Stoicescu

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.