Viktor Orban si-a acordat ieri prerogative specifice ultimei perioade a regimului republican al Romei, scrie Dan Alexe fara sa explice, referindu se la cutuma desfintarii consulatului – in Roma republicana conducerea era asigurata de doi consuli alesi de catre Senat pe o perioada fixa de un an – ca masura exceptionala in perioadele de criza. Pentru cine a uitat, de aici ne provine cuvantul „dictator”, adica cel desemnat – tot de catre Senat care se autosuspenda – sa rezolve criza prin prerogative nelimitate aflate in afara oricarui control institutional. Comentariile sunt de prisos…

Poate putin paradoxal, e usor de constatat ca deja Ungaria iese si din autoritarism ca sa se mute inspre ceva mult mai agresiv si impredictibil, dar showul ultimelor zile de la noi are ceva linistitor. Iar linistea ne este data, de fapt, de lipsa oricarui leadership. Nu stiu daca este o imunizare deja administrata culturii politice romanesti de anii nesfarsiti de dictatura – situatie prin care Ungaria nu a trecut nici macar in comunism – sau pur si simplu e ceva specific noua. Cert este ca est-europenii nu au institutia unui autentic lider constitutional – puternic dar totusi bine delimitat – si ca balansul dintre autoritarism si dezintegrare nu contine nicio portiune de mijloc. Important este ca suntem safe, Ludovic al nostru inca isi vopseste radacinile, Vela are de recuperat din primii ani de scoala sintaxa propozitiei, tuturor le tremura vocile, miroase a panica dinspre Victoria mai tare decat dintr-o pubela din Suceava.

Si mai pe scurt, sa nu ne plangem, murdaria este totusi buna.

de Tudor Dumitrascu

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.